Asa cum am promis, episodul 2 din invataturile domnului Caragiale vine cu "Mandria nationala", episod sugerat de articolul de aici
"Aşadar, ne-am apropiat şi ne-am împrietenit, şi nu-mi pare rău: am putut studia de aproape fenomenul ciudat al maximului de tensiune sufletească, cum adică o apucătură bună a omului, trecând măsura, poate deveni pernicioasă, cum o virtute împinsă peste o anumită limită începe a fi o curată meteahnă.
Ungurul meu, aşa om cumsecade, şi inteligent şi cult, era în cazul acesta din urmă: întindea coarda patriotismului peste maximul de elasticitate; când vorbea inima lui de maghiar, judecata lui de om trebuia să meargă să se culce, nu mai avea de ce să mai stea de vorbă.
Câte minuni n-am auzit în patru săptămâni, pornite din inima patriotului maghiar! Le-aş mai putea ţine minte pe toate? Câteva însă vor fi de ajuns să le rezum aici pentru a da o idee cititorului de meteahna mentală a tovarăşului meu de cură la aer curat. Iată...
Mai întâi, maghiarul nu are nevoie de altă cultură decât de cultura maghiară; ceva mai mult: orice influenţă a vreunei culturi străine, mai ales europeană, este de-a dreptul păgubitoare maghiarismului; de aceea trebuiesc descurajate, condamnate, persecutate chiar (la nevoie, cu mijloace violente) toate apucăturile de contact, fie pe cale publică, fie pe cale privată, cu vreun curent de civilizaţie nemaghiară.
Limbă?... numai cea naţională maghiară!
Literatură?... numai cea naţională maghiară!
Artă?... numai cea naţională maghiară!
Ştiinţă?... tot aşa.
În fine, idee, muncă, invenţie, spirit, judecată, rachiu, vin, brânză, ardei, danţuri, costume, vite, capital, oameni, sfinţi, Dumnezeu, ş.cl., ş.cl. ... toate, tot - tot aşa!
Apoi...
Maghiarul nu se teme de nimini pe pământ; contra lumii întregi, maghiarul luptă nepăsător, sigur de victorie... fiindcă... are-ncredere în Dumnezeul străbunilor săi... căci... maghiarul în veci nu piere!
Dar... este un însă... Însă: maghiarul este, din nenorocire, mâncat de străini! de nemţi, de jidani, de slavi, de ţigani, de levantini, de germanism, de franţuzism, de pesimism, în fine de fel de fel de vrăjmăşi care pot să-l... distrugă!
Şi, se-nţelege, o dată ce va fi maghiarismul distrus, fireşte nu va mai exista, şi dacă nu va mai exista maghiarismul, atunci lumea are să stea pe loc, n-o să se mai învârtească pământul, soarele o să se stingă - cataclism universal! s-a isprăvit cu omenirea!
Până la dar însă, maghiarul meu avea aerul feroce şi tonul tunător; dar de la dar însă încolo, lua aerul dulceag şi tonul duios.
Aşa m-a făcut să-mi petrec luna de vilegiatură într-un mod foarte plăcut.
Cu câteva seri înainte de a ne despărţi, când începuse să mă cam plictisească, mi-a vorbit despre tricolorul maghiar cu un avânt într-adevăr "înălţător". Mi-a spus că el mănâncă mai bucuros, şi mai cu poftă chiar, săpun învelit într-o etichetă tricoloră maghiară decât caşcaval învelit în hârtie simplă albă.
Şi, aminteri, om foarte cumsecade... inteligent şi cult...
M-am gândit: "Doamne, un om aşa de cumsecade, aşa de inteligent şi de cult, cu aşa meteahnă... ce uşor i-ar fi unui şarlatan, prost şi incult, să-l ducă de nas şi să-şi bată joc de el!" .
Şi după ce m-am despărţit de bunul meu maghiar, mi-am zis:
"Nu! patriotismul lui e o meteahnă; nu mai e o virtute. Bine că ne-a ferit Dumnezeu pe noi, românii, de aşa meteahnă!"
Oare ne-o fi ferit?
vineri, 19 noiembrie 2010
Invataturile lui IL Caragiale - episodul II - Mandria nationala
joi, 18 noiembrie 2010
Invataturile lui IL Caragiale - episodul I - Reforma
De mult am in plan acest serial deoarece am observat ca nu cunoastem indeajuns de bine opera lui Caragiale sau daca o cunoastem, nu ne gandim prea mult la ea si la aplicabilitatea ei in zilele noastre. Daca am sta sa ne gandim un pic mai mult la ea, am observa progresul uimitor pana la genunchiul broastei pe care l-am facut din zilele domniei sale si pana in zilele noastre.
Asa ca incepem cu episodul I, Reforma.
Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea.
Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul naţiei româneşti trecea Oltul.
La o staţie, unde careta domnească şi caleştile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noştri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânşii, care, tot drumul până aci, se deprinseseră cu strigăte şi aclamaţiuni vesele.
Căpitanul de poşte bătea cu gârbaciul îndoit pe unul dintre slujitori, pentru că acest nenorocit subaltern, trecut din băutură, nu aşezase hamurile bine, o nebăgare de seamă din care, Doamne fereşte! i se putea întâmpla pe drum cine ştie ce primejdie măriei-sale.
M.-sa se supără de această brutalitate şi făcu nişte mustrări bine simţite superiorului sălbatic; dar şi mai supărat fu conul Mihalache, care luă numele căpitanului, făgăduind acestui parşiv să-l destituie telegrafic.
Careta domnească porneşte în goană cu suita, şi înăuntru-i se încinge o discuţie galopantă între suveran şi ministru, o discuţie asupra maltratărilor corporale.
Conul Mihalache, omul reformelor, progresistul înflăcărat, susţine că o lege aspră trebuieşte numaidecât, o lege care să oprească sub pedepse straşnice bătaia. Vodă, mai moderat, recunoaşte că un popor liber trebuie să şteargă din moravurile sale aceste deprinderi barbare, dar nu vede încă putinţa aplicării unei asemenea legi, fiindcă... deprinderi seculare... ignoranţa şi lipsa sensului datoriei... incapacitatea omului de a se dezbăra de un şir întreg de învăţături... ş. cl., ş. cl. Ministrul se încăpăţânează... Spiritul secolului... lumina civilizaţiei... demnitatea omului liber... ş. cl., ş. cl.
— În fine, această reformă este absolut trebuincioasă: trebuie făcută, măria-ta!!
— Bine, Mihalache dragă zise vodă biruit bine; s-o facem şi p-aiasta!
Au ajuns cu bine şi cu sănătate la Severin, călcând de la Olt şi până la podul lui Traian pe flori şi aclamaţi de un popor întreg.
Lume paradă entuziasm oltenesc banchet luminaţie.
Seara în sfârşit, într-un târziu, cei doi iluştri amici sunt la gazdă împărtăşindu-şi impresiile. Cu tot zgomotul şi entuziasmul, vodă n-a uitat discuţia de cu ziua.
Măria-sa dă ordin ministrului să fie gata a doua zi la şapte, spre a începe împreună inspecţiile de rigoare la autorităţile locale. Apoi m.-sa şopteşte ceva în taină feciorului lui conul Mihalache un ţigan de casă, care cunoaşte bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache, trebuie să ştim, nu obicinuieşte nici papuci, nici halat. Dimineaţa, cum se scoală, se-ncalţă, sembracă din cap până în picioare şi rămâne aşa toată ziua.
Acum se dezbracă să se aşeze-n pat.
Odaia de culcare a ministrului e despărţită printr-o uşă de-a lui vodă. Conul Mihalache se culcă poruncind ţiganului să-i cureţe cioboţelele şi straiele pentru a doua zi dis-de-dimineaţă, şi adoarme.
Dis-de-dimineaţă vodă bate la uşă:
— Haide, Mihalache, nu te-ai deşteptat încă?
Ministrul sare din pat şi se repede la ghete.
— Numaidecât, măria-ta!
Ghetele nicăiri... Caută hainele... Hainele nicăiri. Degrabă la uşa de ieşire şi cheamă feciorul...Feciorul nicăiri.
Vodă:
— Haide, Mihalache!
Ministrul iese-n colţuni şi-n cămaşe afară şi-ncepe să-şi caute prin săliţă pe ţigan. Un om al poliţiei, care doarme dejurna pe o laviţă, sare buimac şi caută-n toată casa, şi caută, şi caută, şi-n sfârşit peste zece minute aduce pe ţigan.
— Unde mi-s straiele şi ciubotele, mişelule? strigă conul Mihalache.
— Da nu zghera aşa, coane, că doar nu dă turcii! stăi oleacă să le şterg.
— Nu le-ai şters încă?!
— Dec! da eu nu-s om? eu să nu mă hodinesc? Le-oi şterge amu!
Şi ţiganul pleacă scărpinându-se-n cap şi bombănind.
Aşteaptă conul Mihalache, aşteaptă.
— Haide, bre omule, odată! strigă m.-sa de dincolo: că doar nu eşti cocoană să-ţi faci două ceasuri frizura.
— Acu, acu, măria-ta!
Şi conul Mihalache se plimbă prin odaie turbat. La urma urmelor, iaca şi ţiganul cu ghetele şi hainele, mai rău tăvălite decât curăţate, le trânteşte pe un scaun şi pleacă.
— Stai, mişelule! răcneşte ministrul, und te duci?
— Ei! haide odată, Mihalache! zise scurt vodă. Haide odată, că m-ai plictisit: plec singur!
Conu Mihalache, desperat, se aruncă după ţigan, îi pune mâna pe guler, îl întoarce-n loc şi-ncepe să-i arză câteva palme... moldoveneşti. Ţiganul începe să urle. În momentul acesta, vodă deschide uşa de la mijloc şi întreabă:
— Ce-i aiasta, dragă Mihalache?... baţi? apoi cum rămâne cu reforma noastră?
Ţiganul s-a pornit pe râs, a luat un bun bacşiş de la vodă şi la moment a gătit straiele şi ciubotele ministrului.
Suveranul şi ministrul au plecat foarte voioşi să facă inspecţie la deosebitele autorităţi, şi pe drum Cuza-vodă a spus amicului său acest mare adevăr:
— Reforma trece, năravurile rămân!"
Astept cu deosebita incredere reforma politiei care ne este promisa precum si reforma politicii romanesti. Pt. ca, nu-i asa, romanii se pricep la reforme. Facem cate una in fiecare an.
Maine, episodul II...
