sâmbătă, 11 aprilie 2009

Paştele mă-sii!

M-am săturat de prostia romănească, de tradiţii dăunătoare sănătaţii la care însă nu se renunţă veci.
(Nu vorbesc aici de sarmale şi altele dăunătoare sănătaţii în mod direct - că spitalele se umplu ochi de Paşte. Nici de obiceiul tâmp de a mânca toate ouale ce le spargi/ ţi se sparg (depinde de regiune) când ciocneşti de mai multe ori pe zi cu toate rudele. Ficatul oricum nu doare niciodată, el doar se fibrozează..aşa că mai băgăm şi nişte maioneză şi nişte drob... că suntem lihniţi şi poftiţi din post...)

Da' PASTELE MĂ-SII m-am săturat de bătutul covoarelor! Adică de sunetul covoarelor bătute şi de praful aferent. Nu am mai auzit la vreo naţie mai de soi de aşa ceva.

Pe lângă poluarea fonică (Lucian s-a trezit ieri de 10 ori speriat că în drum spre parc am tot trecut pe lângă bătătoare) ăştia de le bat nu judecă. S-or fi descărcând nervos, o fi ceva ce nu înţeleg, că de curate nu vor fi curate veci. E ca şi cum eu în loc sa-mi spăl hainele le-aş scutura, aerisi şi apoi le-aş peria frumuşel cu oţet.
În schimb vor risca şi ei, dar mai ales copii mici - aduşi acolo să le ţină rândul, să le admire foţa şi să le dea la mână oţetul - nişte astm bronşic alergic sau alte afecţiuni. Banii daţi ulterior la medic vor depăşi banii daţi la o spălătorie ecologică (dacă nu e eco problema nu e 100% rezolvată, copii putând face alergii diverse la chimicalele respective) unde într-adevar ar ieşi şi curate...

Şi mă mai enervează ceva, ce nu ţine de tradiţie, deşi şi prostia se perpetuează şi se înmulţeşte...

Pre-marele oraşului Suceava a deviat circulaţia din centru cauzând probleme de supraaglomerare în trafic, acum în preajma sărbătorilor când oricum nervii şoferilor sunt întinşi la maxim de febra cumpărăturilor în criză (numai claxoanele lor lipseau din zgomotul de fond al oraşului)...Până acum nimic deosebit, lucru normal pentru "edili" . Buuun. Apoi, a făcut nu ştiu ce coşmelie în centru pentru Paşte în aer liber. Buuun. Tot aşa, nimic deosebit.

Ei, se pare că păsările, libere la exprimare şi-au spus părerea despre coşmelia primarului.

(Nu ştiu dacă ştiti, dragi cititori, dar Suceava a avut şi are probleme cu puzderia de ciori de se învârt prin oraş ca eriniile. Şi în trecut primarul a tot încercat să scape oraşul de aceste păsări, dar fără succes.

Între timp, în ultimii ani, au tot început să se adune şi la Suceava ca în alte oraşe mai de soi, porumbeii. Din ăia de casă de devin repede prietenoşi şi fac deliciul copiilor şi alinarea bătrânilor din parc)


Cum văzuse primarul din experienţe anterioare că nu are ce face ciorilor, s-a gândit ca anul ăsta sa-şi pună mintea cu săracii porumbei, declaraţi vinovaţi de găinaţuri şi pedepsiţi aspru. Astfel a decis să însărcineze poliţistii comunitari cu prigonirea porumbeilor din centru, până când aceştia se vor dezobişnui de a mai zbura pe acolo.



Până i-o veni primarului minţile la cap, ofer azil porumbeilor. :)

Precizare: Când vorbesc de ciori şi porumbei mă refer tot timpul strict doar la păsările respective!

8 comments:

capreleirinucai spunea...

good rant! mai ales cel cu covoarele...

deea spunea...

azi te_am descoperit si imi plac scrierile tale..ai umor...:)

Anonim spunea...

Pe vremea cand Gigi era cioban se plangea unui silvicultor pe nume Ghita ca in sud iarba e putina si uscata si oile lui nu au ce paste.
Silvicultorul i-a raspuns sec: Paste-le in Bucovina!

Ana-Maria spunea...

Cand am vazut titlul postarii...am zis :"Uau ,asta-i de-al meu!".Observ si fac o mica erata:e asta,nu asta...dam pusi sa nu se supere!:-)
Ioiiii,se pare ca nu m-am inselat...si io,ca si tine,numa' ca observ,inca o data,cu incantare,ca mise confirma iarasiimpresia deja creeata,dula 7 ani de Timisoara,ca aici e alta lume...poti spune alta tara...nu exagerez.Si aici se serbeaza o data Pastele Catolic si urmatoarea saptamana,cel ortodox.

Rox spunea...

La noi in Timisoara pun vantorii pe ciori, cred ca toamna, si au inceput sa puna plase pe statui sa le protejeze de porumbei.
La covoare am avut nroc si n-am mai intalnit asa ceva de multa vreme.

Dmndash spunea...

te-am reperat de la comentariile lasate pe blogul lui arhi..
imi place stilul tau..o sa-ti devin cititoare fidela :D

IONA spunea...

Draga de blind.... este usor spre mediu traumatizata de ....propria-i tara..
Hmmm - ai luat-o pe o panta cam nashpa... este panta celor care inca mai gandesc...o sa te deprimi probabil destul de repede.
Dar sa stii ca sunt solutii pentru "batutul covoarelor" - una din ele este sa incerci sa faci educatie vecinilor.........:):):) - glumeam nu incerca pt ca sigur ti-o iei. Si totusi am impresia ca exista o lege care interzice lucrul asta - iar daca e asa - faci o simpla reclamatie la politistul de sector (scrisa de preferat - altfel nu reactioneaza) - dar vreau sa te vad cum te bati cu tot orasu' tau - (suceava am inteles)- si cu domnii din conducerea orasului cei care fac investitii in piste de biciclete cvasiinutile si oua imense - nici macar copiii nu se uita la ele -TOATE DIN BANII TAI!

Totusi nu inteleg ce ai cu ciorile...E un soi de rasism pasaresc - daca-ti plac pasarile - itzi plac toate - daca-ti plac numai unele ...hmmm - oricum si porumbeii si ciorile..si mierlele...si ciufii (aia care te deranjeaza noaptea vara) toate sunt parte dintr-un peisaj normal si nu are rost sa le macelarim - sunt tari care au gasit solutii pentru lucrurile astea - doar ca cineva dintre alesii locali trebuie sa se straduiasca sa faca si treaba nu numai sa se gandeasca cum sa directioneze bani si bani din banii tai in buzunarele lor.

Bine-ai venit intre locuitorii revoltati ai municipiilor - CARE NU FAC NIMIC SA SCHIMBE LUCRURILE - doar injura printre dinti "PASTE-LE MASII!!!!!!!!!!!!!"

BlindGirl spunea...

@iona: (scuze de întârzierea răspunsului)

1 În primul rând eu chiar fac ceva - ofer azil porumbeilor. Şi îi hrănesc cu seminţe diversificate de cel puţin 3 ori pe zi.(Sper să nu-mi iau amendă de la primar.)

2 Cu plângerea la poliţie se şterg ăia în partea dorsală. Când de dimineaţă până seara toţi bat covoarele în toate locurile special amenajate în acest scop...legea aia e ca să fie, nu ca să se ia seama de ea. Crezi că poliţiştii sunt mai blânzi cu covoarele?

La fel există o lege să nu întinzi rufele în afară. Aia de deaspura nu numai că le întinde, le "spală" la mână, adică le zoieste în două cu detergent şi le întinde nestoarse. Am încercat partea cea mai grea (hard way): să rezolv pe cale amiabilă cu vecina.

Vecina mi-a tăiat-o brusc: nu are bani de maşină de spălat, aşa că spală cum poate.. şi nu le stoarce deloc că se sifonează şi după aia trebuie să le calce... Apoi a adăugat în treacăt, că, probabil să nu mai vin cu rugăminţi din astea stupide pe viitor:

- Acum aveţi noroc cu apometrele. Că m-am mai învăţat şi eu să închid robinetul. Ştiţi, înainte i-am făcut sute de inundaţii vecinului dinainte voastră (mie mi-a făcut doar vreo 3 deocamdată, 3 da' bune), că eu îs de la ţară şi acolo spălam la râu, nu trebuia să închid apa dup-aia.

Scuturatului preşului de la uşă în cap nu l-am mai menţionat în discuţie. Că asta e... n-ai cu cine... şi te resemnezi, visezi că vei sta la casă într-un oraş cu adevărat european (normal că nu în românia) sau - pentru cine visează şi mai sus - norvegian...


3 Cu ...oul primarului. Că toţi se leagă de el. Năstase n-a fost aşa exibitionist, doar ne-a invitat să i le numărăm. Primarul nostru i-a ridicat statuie în centrul oraşului (oului, că, se pare că el are doar unul). Singura care a ştiut să-i aprecieze oul a fost o doamnă foarte pricepută se pare în domeniu - Doamna Elena Udrea. Ea a dat bani pentru din astea (gen paşte în bucovina) , şi a a venit sspecial de la Bucureşti să-i contemple "creaţia". Păcat că turismul are aşa de multe de suferit, căci banii ăştia daţi pentru turism de Paşte în Bucovina sunt doar pentru turismul pe plan naţional a românilor de credinţă ortodoxă... Era cazul să sper că turismul nostru să se lanseze la nivel internaţional cu un program mai complex? Atâta timp cât siteul Ministerului Turismului este doar în limba română e clar cui se adresează.

4Ciorile trag la rahat şi îl scormonesc/împrăştie. Şi la gunoaie. De aia am o reţinere faţă de ele, aşa cum am şi când văd şobolani sau gândaci.

5. Pistele de biciclete sunt foarte utile. Ele au fost "amenajate" din multitudinea de spaţiu de trotuar existent. Mulţi dintre cei ce îşi doreau să facă primarul parcări n-au stat să vadă la ce serveşte dunga cea albă trasată cât să încapă două persoane. Au înţeles că în restul trotuarului pot parcă, iar pe dinccolo circulă restul... E şi asta ceva. Înainte nu lăsau nici bucăţica aia liberă :)