Eu de obicei merg intr-un restaurant pe la noi pe aici unde imi place si servirea si mancarea. Pacat cu numele, ca daca nu se chema "La Fitze" acum eram clienta lor de 2 ani nu de un singur an. Totusi, in ciuda numelui, ambianta este super si localul e frecventat de lume obisnuita.
Asta nu e post platit, dar ma gandeam ca dupa 1 an de teste in care n-au schimbat nici calitatea servirii nici gustul mancarii (am auzit ca bucatarul e italian) se merita sa vorbesc de ei. Pacat ca nu mai trimit comenzi la domiciliu in weekend dar poate e mai bine asa, ca mai faci si o plimbare, mai profiti si de aerul curat, mai asculti o mierla...
Ultima data cand am mers cu barbata-miu am gasit pe mese noul numar al revistei de turism din Nordul Moldovei. Am senzatia ca e o revista scoasa de restaurante si hoteluri/pensiuni in care fiecare isi face reclama incearcand sa atraga turisti. Salut ideea caci e mai mult decat binevenita. Insa cum am deschis revista m-a apucat o criza de ras de nu ma mai puteam opri.
Stiti descrierile alea pitoresti de pe vin? Pe langa faptul ca am vazut ca au bagat siropuri de-astea amuzante si pe iaurtul Zuzu (era chiar de asteptat dupa reclama), sa stiti ca si descrierea unui fel de mancare suporta astfel de alintaturi (dar n-am crezut vreodata ca ma pot face sa rad atat).
Lasand la o parte bancul cu pizza emo care se taie singura, cum ar fi sa cititi in meniu ca:
"... un tanar muschi de vita suparat pe viata, perpelit la gratar... "
sau poate doriti ceva mai putin emotionant.. poate doriti niste blonde... aaaa.. niste cotoiase de pui a caror descriere chiar te face sa salivezi
"Picioruse gingase de puicute, peste care se arunca asa in gluma cateva feliute de usturoi pentru desavarsirea aromei..."
Astea le-am gasit in revista de turism la un alt restaurant ce nu e din Suceava, ci din Radauti (David House).
Apropos de "La Fitze" - uitam sa va spun ca acolo gasiti un chelner profesionist, calm si binedispus nu acru si incruntat cum sunt altii; un chelner ce te face sa te gandesti ca viata e frumoasa si merita traita. Stiti zambetul ala care nu e nici hlizeala nici tamp? Zambetul ala ce facea pe vremuri parte din meseria tuturor asistentelor si doctoritelor, a chelneritelor si a vanzatoarelor?
Intotdeauna ma face sa ma intreb daca pur si simplu stie sa-si faca meseria sau n-o fi cumva chiar patronul, care a creat ambianta de-acolo si serveste uneori din pasiune pentru ce-a creat.
0 comments:
Trimiteți un comentariu