duminică, 23 decembrie 2007

Printre cadouri

Alergand dupa cadouri zilele astea am intalnit tot felul de lume, care de care mai agitata de sarbatori. Cu exceptia unei foste colege de facultate. Ea era calma si pe fata i se citea deja un fel de amaraciune. Amaraciune ce nu vine cu varsta decat la cei batuti de soarta.

Era studenta cea mai muncitoare pe care am putut-o intalni vreodata. Avea familie numeroasa si se gandea ca o sa-si ajute si fratii mai mici cand o sa ajunga mai sus pe scara sociala, cand va fi Profesoara. Ii lipsea inteligenta aia nativa ce te face sa retii "dupa ureche" si muncea mult mai mult decat restul. Dar responsabilitatile pentru familie o scoteau tot timpul bursiera.

Inafara facultatii si a bibliotecii o intalneam si la cantina. Aici venea cu frate'su al mic si mancau amandoi din ajutorul social dat de facultate. Scutea inca o gura de la masa.

O vad asa amarata si o opresc. Nu ma vazuse, inainta fortat, cu capul in jos, cu gandurile ei.
Se bucura ca ma vede. Ma intreaba ce fac, unde ma duc. Dupa ce zic ca alerg dupa cadouri si nu gasesc ce vreau, imi vine sa imi musc limba. Disimuleaza foarte bine, practic pe fata ei nu se vede nici o diferenta, dar e clar ca sufera. Din vorba in vorba imi zice ca ea e norocoasa, ca sta cu ai ei. Altfel ce s-ar fi facut acum in decembrie cand cheltuielile la asociatie sunt mari si nu a primit salariul.

Ma intreaba daca nu stiu vro reteta naturista sa nu ii mai cada parul. Ca apoape cheleste. Si cand ii zic ca peste drum, la Plafar este un sampon care mi-a rezolvat mie problemele de genul ala, ma intreaba cat costa. Ii zic ca tre sa fie maxim 10 lei. - Da' cat are, macar are un kil? zice ea speriata. Cum sa nu ii cada parul daca se spala cu sapun si cand prinde un sampon ia din ala "de la rusi" la 3 lei kilul. Imi zice ca poate isi ia daca primeste salarul. Pe masura ce ma departez parca mi se pune un nod in gat si incep si eu sa inaintez parca vinovata, spre cadouri. Si-mi zic ca musai trebe sa ii iau si ei macar samponul ala.

Normal, cand am trecut pe la ea cu Mosu' a vrut sa-mi dea si ea ceva, orice, si apoi iar s-a intristat, a stat vreo 2 minute cat ii repetam ca nu vreau nimic in schimb si apoi a zis ca ei oricum fac prajituri de Craciun si o sa imi aduca si mie...

P/s Colega de care va povestesc, fiindca n-a avut bani de spaga la inspectorat, si pentru ca posturile bune nu ies la concursul de titularizare, desi a terminat a 2-a in an, a ajuns la tara, la aproape 60 Km distanta, intr-un sat uitat de lume. Ce mai conteaza ca alea ce au fost intoarse de cateva ori cu lucrarea de licenta ca aveau greseli grave de gramatica acu' sunt coane profesoare la licee si colegii de marca.

PP/S Ca tot am auzit ca pocaitii se ajuta intre ei. Indiferent de religie, la aia saraci nici boii nu trag.

2 comments:

Anonim spunea...

Din pacate exista foarte multe persoane care traiesc adevarate drame, multe dintre ele mai grave decat cea prin care trece colega ta. In acelasi timp, tot din pacate, pentru a o ajuta in vreun fel, prin intermediul autoritatilor, primul pas care trebuie facut este sa apelezi la mass-media! Autoritatile nu fac nimic , fara ca gesturile lor sa fie prezentate opiniei publice.

mihai spunea...

dacă n-am da noi şpagă şi dacă boii ăia care o acceptă ar fi prinşi şi bătuţi la c*r în piaţa publică, poate colega ta ar fi ajuns unde merită. îmi pare rău pentru ea şi pentru cei ca ea, pentru că ei pot să fie umili şi modeşti, şi să accepte senini condiţiile în care trăiesc.