Domnul Invatator

Domnul Invatator. La propriu. Nu ma refer la vreun Nietzsche, Cioran sau Steinhardt care sa imi fi indrumat pasii. Or sa le vina si lor randul, dar nu ei m-au format ca om, m-au pus pe drumul pe care sunt. Primii pasi sunt cei care conteaza. De aia toti ne iubim bunicii si pe domnul Invatator.Nu cred ca cineva poate sa uite invatatorul lui din I-IV. Indiferent ca a fost cuminte sau obraznic, personalitatea domnului invatator ni s-a imprimat puternic in minte.
Toti cand ne gandim la el ne gandim ca era "mai ceva" ca Domnul Trandafir. Si cand ne gandim la el ca o strafulgerare ii stim numele - Grigore Viorel.

Nu cred ca o sa uit vreodata numele lui asa cum nu o sa uit cum e sa fii copil. E conexiunea mea cu mine intr-un punct important pe axa existentei. Acolo unde revenim de fiecare data cand patim ceva si existenta ne zguduie. Acolo gasim linistea si ne reincarcam bateriile pentru zbuciumul zilnic. In lucrurile simple. Lucruri simple pe care le-am invatat de la bunici si de la domnul invatator.

Ne amintim clar totul. Multe lucruri le-am retinut fara sa le percepem pe deplin intelesul. Mai tarziu, cand ne-am confruntat cu o problema similara cu cea povestita de domnul invatator ne-am reamintit gestul lui si i-am inteles si sentimentele.

Inchidea difuzorul (sa nu il asculte de la Partid), si citea cate o poezie fara PCR in ea apoi inchidea cartea si o ducea la inima intr-un gest solemn si ne vorbea de un cu totul altfel de Patriotism. Copil fiind eram miscata de trairea lui pe cat de intensa pe atat de reala, aproape palpabila, dar neinteleasa la varsta aia de noi. Cuvantul patriotism se parea ca pentru domnul invatator avea o insemnatate aparte. Nu aveam cum sa pricepem atunci, nici acum nu cred ca il integ pe deplin.

Dupa revolutie, am vizitat Franta. Am vazut multe lucruri atat de diferite ca unele mi-au starnit curizitatea, altele dezgustul; o lume complet diferita, noua, greu de inteles per ansamblu. Am fost socata pentru ca eu studiasem destul de multa istorie, cultura, civilizatie, limba si literatura franceza. Si totusi nu stiam nimic despre prezent; totul era nou si nu recunosteam decat fundalul - monumentele vazute prin ghiduri turistice si manuale.
Cat am stat acolo nu m-am gandit nici o secunda la "dorul de tara" sau la alte chestii din astea care in liceu le studiasem la diferiti "patrioti" si pe care le vedeam ca siropuri ieftine publicistice si nu le credeam defel.

Si totusi cand am ajuns in Romania m-am trezit brusc. De fapt ne-am trezit cu totii. Se oprise autocarul ca era un copac mare rasturnat in mijlocul drumului si soferul nostru s-a dus sa caute in orasul respectiv un macaragiu ceva sa ne ajute. ( cu complicatiile de rigoare: cheia macaralei era la altul, etc)
Atunci mi-am adus aminte de domnul invatator si de pozitia lui solemna... si iarasi de trairea lui atat de puternica ce ne-a ramas inca neinteleasa. Patriotism... hmm.. oare ma apropii sau ma departez de adevaratul inteles al cuvantului? Aveam un sentiment ciudat cand am redescoperit asfaltul surpat, gropile din drum, macaragiul. Nu imi lipsisera, dar acu ca le vedeam stiam ca sunt in Romania...