Vineri am fost prin targul Iesilor. Si pentru ca nu-mi faceam curaj sa merg la scos firele am zis sa fac din ziua aia amarata ceva de tinut minte. Asa ca m-am trezit de dimineata si mi-am zis ca merg sa fac poze prin Iasi. Ca tot e toamna si Iasul trebe sa aiba acum un farmec aparte.
Teapa de la mama-natura pentru fotografii-amatori, nu o fo fir de soare si doar pe alocuri vedeai cate un copacel tomnatic.
Cum m-am dat jos din maxi nu mi-am propus un traseu anume. Am luat-o intr-o plimbare la picior. Am ajuns pe la Facultatea de Litere si am tot intrebat studentii de un anticariat. Toti fugeau de mine ca dracu'de tamaie. Anticariat? nu, nu stim (doamne feri',piei satana).
Din pas in pas am ajuns in Copou. Copoul frumos, curat, muncitorii deja terminasera munca de dimineata pana la 7:30 si acum lucrau la niste rasaduri proaspete cu flori de toamna.
Si cum ma plimbam eu prin parc, ce-mi vad ochii- domnul prof. Moldoveanu, de la catedra de Limba Romana. Neschimbat.
Nu cred ca m-am bucurat vreodata atat sa-l vad. M-a indrumat spre cateva anticariate si mi-a dat cateva repere in Iasi. Cand ne-am despartit l-am surprins razand uitandu-se la firele mele de par alb. "Si studentii imbatranesc care va sa zica." Parea el sa spuna.
Am coborat colina pana in dreptul Bibliotecii si apoi m-am indreptat spre Strada Al.Lapusneanu. Acolo, zicea el, pe langa carti voi gasi si un colectionar aparte, un anticar celebru in targ.
Asa am ajuns la Galeriile Anticariat Dumitru I. Grumazescu si printr-o falie temporala am intrat intr-o alta dimensiune.
L-am cunoscut pe domnul Grumazescu, un om cu un farmec aparte caruia nu poti sa ii refuzi - sau mai bine zis nu poti sa iti refuzi tie insuti o pauza din viata asta agitata, o cana de ceai cald, o conversatie interesanta, un aparat cu burduf, niste vederi vechi.
Anticarul mi-a aratat si un proiect interesant: vederi vechi scanate si oameni noi aplicati peste.
Am discutat despre cum nu mai vezi azi frumusetea si simplitatea cladirilor dupa maldarul de reclame. Si mi-a dat o idee. Sa fotografiez din aceleasi locatii si unghiuri vederile de altadata. Si sa compar ce e acolo.
Raspund prin crearea unor vederi vechi in 2007. Asa le prefer eu, asa poate fi reprezentata strada Lapusneanu cu suflul sau de astazi si de ieri.
Pasii mi-au luat-o la vale, unde am dat de bouquinisti si mai incolo, spre linia de tramvai de anticariatul Sophia. Am plecat mai bogata din Iasi cu cateva carti pe care le cautam de mult.
luni, 22 octombrie 2007
Targul Iesilor - povestire ilustrata
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comments:
foarte frumoase pozele. adevarul ca si iasi-ul are un farmec aparte. am avut ocazia sa il vad de cateva ori. sa incerci sa ajungi la bojdeuca. apropo, ce ap foto folosesti?
Aparatul e un Olympus E-20 fabricat la sfarsitul lui 2001. Uite aici o poza cu el de-ti dai seama si cum functioneaza. http://a.img-dpreview.com/reviews/OlympusE20/Images/e20cutthrough.jpg Ma impac extraordinar cu el doar ca nu pot sa fac fotografie de strada fara sa fiu observata (adica nu prea mai pot face) si are probleme cu zgomotul.
Salutare!
In sfarsit mere site-ul sa-ti las si eu un comment.
Chestia cu vederile vechi si imaginea de acum a incercat (si a reusit chiar admirabil) un tipe site-ul www.nowandthen.ro (sper sa pot posta link-uri) si am incercat-o si eu aici http://bogdan.px.ro/?p=48 . Foarte faina ideea si putem sa facem schimb de impresii mult timp pe chestia asta. Din pacate site-ul respectiv nu a mai fost up-datat de multa vreme.
Anyways, faina povestire, faine poze (ca sa revenim la postul tau).
Bogdan
Salut Bogdan.
Eu sunt noua in ale blogurilor dupa cum vezi si nu stiu cum sa fac sa apara linkurile calumea (clickaibile) in comments caci nu gasesc ca la post ceva cu editare.
De aparut apar, dar asa nu prea e convenabil ca nu stiu daca ia toata lumea si selecteaza si da copy/paste in new window.
Iti sugerez daca treci prin Iasi sa ajungi la Galeriile cu pricina. E unul din cei mai mari colectionari din tara acolo si mie mi-a adus un album imens de vederi cu jud Suceava si mi-a zis ca are cate unul la mai multe orase... Te lasa sa le fotografiezi daca vrei si sa continui ideea asta.
@ bogdan:
Nu stiu de ce imi da eroare cand vreau sa postez pe now and then. voiam sa le zic de anticarul asta in caz ca nu stiu inca baietii de el. Am incercat si cu link si fara. Daca ai timp poti sa incerci si tu?
Asta e eroarea: WordPress database error: [You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near '' at line 1]
SELECT comment_post_ID FROM nd_comments WHERE comment_ID =
Ah... am incercat si eu sa le las un comentariu si am avut parte de aceeasi eroare.... asa ca le-am lasat un mesaj la categoria "contact".
Uite,... o sa studiez problema (si eu sunt nou in sportul asta) si osa vad daca se poate face la mine pe site o subcategorie sau ceva de genul asta sa facem noi "un pui" de nowandthen.
O zi faina!
Bafta cu Now and then.
Nu stiu daca ai inteles din ce am scris eu in articol ca asta fusese ideea unui anticar si eu o apreciez dar nu o sa o urmez caci am alta viziune. ( in schimb cine vrea poate sa il viziteze pe domnul Grumazescu pentru cate vederi reuseste sa scaneze/fotografieze pe zi... ca eu cred ca are vreo 2 metri de albume cu vederi).
In schimb o sa continui fabricarea de vederi vechi in 2007:)
Succes cu vederile vechi-noi. Am inteles ce vrei sa spui... numai ca Iasiul e un pic cam departe de mine... Dar nu se stie niciodata. :)
Si acum am inteles si diferenta de optica intre nowandthen si vederi-vechi-noi.
O zi faina
Bravo!
Încă cineva care apreciază Iaşiul. Numai ieşenii nu ştiu să aprecieze ce au.
Frumoase poze! Te mai aşteptam pe la Iaşi!
Ieri, 29.05.2008, s- adeschis o noua editi a Targului de antichitati pe str. Lapusneanu. S-ar parea ca incetul cu incetul devine o frumoasa traditie a orasului nostru - felicitari d-l;ui Grumazescu si echipei. Eu incerc sa fac (cu ajutorul unui sponsor pentru hosting)o pagina de internet - neoficiala - in care sa surprind editiile acestui targ. Va astept pe http://anticariat.dataq.ro
MI-E DOR DE IASI,AS FACE ORICE CA MACAR LA VARA SA VIN LA IASI IMPREUNA CU FII MEI SA CUNOASCA SPLENDORILE ORASULUI CU 7 COLINE,SA SAVUREZE PARFUMUL DIVIN AL TEILOR DE AICI ,SA VADA COPOUL,PALATUL CULTURII,RAPA GALBENA ,UNIVERSITATEA IN CARE AM INVATAT EU SI SA VADA ANTICARIATUL DIN LAPUSNEANU 24,ACOLO ,UNDE DE ANI,UN IUBITOR AL CARTILOR VECHI,AL MARILOR SI ADEVARATE VALORI ALE POPORULUI ROMAN SE AFLA:D.I.GRUMAZESCU. IASUL IL CUNOSC DE LA 6 ANI,VACANTELE MELE ERAU FACUTE MEREU ACOLO,IAR PE D.I.GRUMAZESCU DIN STUDENTIA MEA LA IASI 78-83 FAC.DE MATEMATICA .SALUTARI BATRANE SI FRUMOS ORAS!SALUTARE DOMNULE GRUMAZESCU,AI GRIJA DE IASUL TAU SI DE AMINTIRILE LUI,CACI IN PARTE SUNT SI ALE NOASTRE. prof.GRETA Marinescu -Bucuresti
Trimiteți un comentariu